Vâlcea la începutul secolului al XVII-lea

În anul 1610, mitropolitul Matei al Mirelor se refugiază la Bistriţa, din egumenia sa de la Mânăstirea Dealu, datorită invaziei voievodului transilvănean Gabriel Báthory. Acesta va scrie o lucrare despre viaţa Sfântului Grigore Decapolitul, cu o prefaţă istorică important, deoarece prezintă o scurtă cronică a războaiele lui Radu Şerban.

Radu Mihnea (1601-1602; 1611-1616; 1620-1623) va iscăli mai multe acte la Râmnic, în anul 1612. Unul din documente este scris la 26 august, de către Irimia logofăt, la Râmnic[3]. La 10 septembrie 1612, domnul porunceşte pârcălabului din oraş, printr-un hrisov dat mănăstirii Cozia, ca satul Călimăneşti să fie lăsat în pace „de toate slujbele şi dajdiile câte sunt peste an”[4].  Voievodul trimite pe marele stolnic Panait, la 24 februarie 1613, care adevereşte mănăstirii Bistriţa, să ţină satul Costeşti, cumpărat de Mihai Viteazul cu 4000 aspri, deoarece s-au dat aceşti bani la tot satul[5].

La 18 noiembrie 1613, apar ca martori în hrisovul pe care Radu Mihnea îl dă lui Stanciu, pentru o moşie la Iaroslăveşti, Gheorghe judeţul şi Stan judeţul[6]. Voievodul întăreşte, la 3 mai 1615, lui popa Ghinea din Râmnic, stăpânirea peste ocina din satul Bujoreni[7]. Domnitorul vizitează, împreună cu patriarhul Chiril Lucaris al Alexandriei, Mânăstirea Bistriţa, cu care ocazie dăruieşte lăcaşului o raclă pentru moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (1613)[8].

În anul 1620, Mihail Moxa (călugărit sub numele Moxalie – „cel păcătos”) tipăreşte Chronograful Ţării Româneşti, prima istorie universală în limba română, care narează istoria lumii de la creaţia biblică până la anul 1489. Îndemnător la lucru i-a fost cărturarul episcop al Râmnicului – Teofil, care mai înainte fusese stareţ al Bistriţei[9].

În timpul domniei lui Alexandru Coconul (1623-1627), în Oltenia izbucneşte o puternică răscoală, prin care răsculaţii aduc un pretendent la tron în persoana lui Paisie (1623). Tot acum se ridică la luptă şi locuitorii Văii Lotrului, nemulţumiţi de fiscalitatea excesivă şi de obligaţiile faţă de Mânăstirea Cozia. Ţăranii comit acte de violenţă şi împotriva birnicilor, dar răscoala a fost înăbuşită cu sprijinul domnitorului Alexandru Coconul[10].

 În actul de la 5 decembrie 1623, bătrânii oraşului şi Gheorghi judeţul cu 12 pârgari din Râmnic, adeveresc că Bolovan din Titeşti s-a răscumpărat de rumânie de la Chisar, fiul lui Chirca comis din Ruda[11].  Hrisovul din 8 ianuarie 1624, de scutire de dări a schitului Arhanghel din Râmnic, menţionează că atunci când „au fost ungurii în ţară, au prădat Mânăstirea luându-i bucatele şi cărţile”, poruncind slugile domneşti să lase aşezământul în pace de aceste dăjdii[12]. Un hrisov al domnului Alexandru Coconul adevereşte egumenia ieromonahului Teofil la Mânăstirea Bistriţa şi se referă la oierii din judeţul Vâlcea, împotriva cărora s-a jăluit stareţul, că au luat „slobozeniile” mănăstirii[13].

Alexandru Iliaş (1616-1618; 1628-1629), va lua – după 13 ianuarie 1629 – apărarea robilor mănăstirii Cozia aflaţi în Râmnic, poruncind slugilor domneşti să fie lăsaţi în pace ; în caz contrar, „certare veţi avea de către domnia mea”[14].

Leon Tomşa (1629-1632), confirmă şi el mănăstirii Cozia, la 14 decembrie 1629, scutirea de dări şi slujbe a satului Călimăneşti şi „de vama şi de pârcălabii de la Râmnic”, poruncind ca „iarăşi alţi boieri şi pârcălabi de la Râmnic, nici o treabă să nu aibă în acel sat”[15]. În primele trei decenii ale secolului al XVII-lea, se constată o creştere a influenţei greceşti în ţările române. Prezenţa tot mai mare a dregătoriilor de origine greacă, în detrimentul boierilor de ţară, numărul mare al clericilor greci, închinarea mânăstirilor marilor lavre din Orientul creştin (la 19 mai 1615, Mânăstirea Stăneşti este închinată Patriarhiei din Alexandria)[16], duc la mişcări de protest ale boierilor împotriva domnitorilor munteni. Una din cele mai puternice mişcări de acest fel, a izbucnit în toamna anului 1630 şi va avea ca urmare urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Matei aga din Brâncoveni.